Programul de Stewardship

Relaţia personală cu Dumnezeu

Conceptul de „stewardship” este înrădăcinat în chemarea noastră de creştini să zidim Biserica lui Hristos şi să mărturisim Împărăţia lui Dumnezeu pe pământ. Toate darurile vin de la Dumnezeu şi se cuvine să fie întoarse către Dumnezeu. Aceasta se manifestă prin activitatea noastră, prin ceea ce facem.

La Sf. Liturghie mărturisim împreună cu preotul: «Ale Tale dintru ale Tale, Ţie îţi aducem de toate şi pentru toate».

Conceptul de „Stewardship”

Provine din dorinţa de a-i mulţumi lui Dumnezeu pentru toate binecuvântările şi se exprimă prin dăruirea într-un mod intenţionat, planificat şi corespunzător a timpului, talentului şi comorilor noastre.

Luca 12, 37 – 48: « …Cine este iconomul credincios şi înţelept pe care stăpânul îl va pune peste slugile sale, ca să le dea, la vreme, partea lor de grâu? Fericită este sluga aceea pe care, venind stăpânul, o va găsi făcând aşa… »

Relaţiile din interiorul Bisericii

Fiecare credincios este chemat să-şi manifeste responsabilitatea în cadrul acestui program, în activităţile Bisericii. Această responsabilitate o avem individual, dar o manifestăm într-un cadru colectiv.

1 Petru 4, 10 : « După darul pe care l-a primit fiecare, slujiţi unii altora, ca nişte buni iconomi ai harului celui de multe feluri al lui Dumnezeu. »

Exemplificare
(Activităţi)

…dăruirea într-un mod intenţionat, planificat şi corespunzător a… TIMPULUI
TALENTULUI
COMORILOR NOASTRE

Exemplificare
(TIMP)

Avem obligaţia de a folosi timpul în mod productiv — timpul personal (inclusiv pt. rugăciune), timpul colectiv (în comunitatea creştină şi în familie) şi voluntariat (ajutorarea celor în nevoi). Eclesiast 3, 1-11: « Pentru orice lucru este o clipă prielnică şi vreme pentru orice îndeletnicire de sub cer…. »

Exemplificare
(TALENT)

Fiecare dintre noi a fost înzestrat cu un anumit talent de către Dumnezeu care trebuie folosit cu smerenie şi nu cu mândrie, fiindcă nu este meritul nostru; ne-am născut sau am putut să-l cultivăm cu binecuvântarea lui Dumnezeu. Trebuie (se cuvine) să întoarcem cu prioritate din darul primit.

Matei 25, 14-30: parabola talanţilor

Exemplificare
(Comoara / $$)

Toate bunurile materiale pe care le avem sunt dăruite de către Dumnezeu. Mulţumirea se cuvine să o arătăm întorcând o părticică din acest dar către Dumnezeu, către Biserica Sa — pentru ca Biserica să poată îndeplini misiunea sa:
(a) sfântă,
(b) educaţională,
(c) caritabilă,
(d) misionară
(e) administrativă atât în parohie, cât şi în societate.

Concluzie

Acest proces individual de implicare în viaţa Bisericii prin Timp, Talent şi Donaţii Materiale sunt reflectarea dragostei noastre către Dumnezeu şi aproapele nostru.

+ NICOLAE

Pin It on Pinterest

Share This